Nicneimuri

Deseori am privilegiul de a da un nickname, unui obiect/joc, unei persoane/etc. Intr-un timp eram un addicted de Counter-Strike, ceea ce a dus la o perioada cand devenea cam plicti...sitor, asa ca m-am pus pe nickuit: pisatoare, bolovan, prastie, arcul, etc, notiuni care  acum nu par deloc amuzante, insa in momentele cand ma jucam pe servere, in campionate, cuvintele astea pareau pfff...mortal de amuzante...a trecut si vremea aceea.
In ultimul timp imi omor timpul liber cu jocuri gen browser, mai exact cele aparute prin intermediul feisbucului. De cand a inceput scoala, dau doar cateva clicuri si ies, insa azi, avand o groaza de timp si chef de invatat nicidecum, am gasit un nickname jocurilor browser, le-am nicuit: Tâmpitoare!
Credeti-ma...m-am pus in fata laptopului pe la vreo 10:45, am dat cateva clicuri si m-am trezit ca e aproape doispe. Am intrat pe farmville, ca vai draga, n-am intrat de un an si catelusul de la ferma, saracul e infometat si hai sa-i dam de mancare. Si multumiri serverului farmville, ca mi-a lasat cainele in viata, astfel dandu-mi sansa de feed-uire a celui mai bun prieten...cainele imaginar, de pe ferma imaginara...mmda. Nu puteam sa nu intru in lumea de basm din castleville...va da-ti seama? Locul unde dai 5 clicuri si ai taiat un copac, sau ai facut rost de 5 pietre, iar cu inca vreo 8 clicuri ti-ai cladit o casa...faaain...este o realitate aparte...visezi, pana te dor matele, dar tu, cum poti sa lasi soarecele din mana, dara in 34 de sec. vei mai avea o energie si poti s-o folosesti la pescuiiiit, la daramat copaci, la batutul lupului...ai de unde alege...te invata sa alegi...gresit. Adevarul e ca stai ca prostu in fata ecranului, ti-e foame, dar....in zece minute ti gata porumbul...si? Aaaa...si empires si allies...zaaaau...joc de strategiiiiee...eee...o pula! Ajungi sa fi bestfriend virtual cu persoane pe care nu i-ai vazut in viata vieturilor tale...probabil nici nu stii unde locuiesc, cu ce se ocupa, daaar sunteti aliati...asta-i ceea ce conteaza.
Is tampenii...tampitoare! Timpul este de nepretuit...este un joc in care nu poti save-ui si sa incepi de la capat. A trecut timpul? N-ai cum sa-l recuperezi... Daca nu esti de acord, inseamna ca traiesti intr-o iluzie in care ai sansa sa faci ceea ce n-ai facut, insa te folosesti de timpul alocat altei probleme/persoane. Amalganul de tampitoare te fac ca atare...da vei fi tare...vei fi cel mai bun castleviller, sau farmviller...vei fi la levelul n mai pizdos decat oricare altul...si? Peste 5 ani cand ti se naste copilul ii areti diploma de farmviller? Ar fi tare...zau! Am exagerat un pic cu efectul asupra vietii de dupa liceu/faculta/postliceal, insa ganditi-va...in timpul in care clicuiesti la tampitoare, ai putea sa vorbesti cu parintii, sa repeti lectia curenta, ai putea sa-i trimiti un ":*" persoanei iubite, ai putea sa iti folosesti timpul pentru tine insati, deoarece toate cele amintite ulterior sunt, caramizi care iti cladesc viata...si nu sunt virtuale. Apreciati timpul!
Apropo timp: Dirty Dancing - Time of my life.

vichend

In weekendul ce tocmai a trecut, am dat o tura pan' la Baile Tusnad si inapoi. Am fost intr-un fel de camin pentru ocrotirea copiilor. Asta consta din regim de camin & cantina. Acei copii care fac parte din familii cu situatie financiara mai precara, sunt asazis internati, in aceasta casa. Aici exista familii. Fiecare are un pedagog si maxim 11 copii, de acelasi gender. Acestia au un sector separat in acea casa.  Primesc micdejun/pranz/cina, iar hainele si jucariile provin deobicei din donatii. Voluntarii sunt primiti cu bratele deschise, deoarece o mana de ajutor nu strica niciodata, nu?
Vara trecuta am fost pentru prima data, cand am si prins pofta de a frecventa acest loc. Copii sunt adorabili, si nu va puteti imagina de cata iubire sunt capabili, daca va ocupati cu ei. Fie joaca, invatatura sau chiar participarea la una dintre mese alaturi de ei. Deoarece, am fost de mai multe ori, am bucuria de a fi recunoscut de ei.
Am ajuns sambata seara. Am iesit la un concert live cu cei adulti, am baut cateva beri, dupa care m-am dus la culcare. Urmatoarele zile au trecut, probabil prea repede...hmmm, pentru ca m-am simtit bine. Ne-am jucat, am invatat, am halit, ne-am distrat, ne-am uitat la filme, seriale, etc. A fost placut sa fiu in preajma lor. Am avut un disconfort oarecare din cauza adolescentelor, la inceput am crezut ca rezist... nu tentatiei, nici vorba de asa ceva, ci rezistenta din punct de vedere al comportamentului. N-am vrut sa fiu cel ce jigneste, le-as fi distantat, insa dupa un timp, am fost nevoit sa fac semne, se le dau de stire ca "omule, nu sunt interesat, nu este din cauza ta...esti prea tanar, am si eu pe cineva la care tin...". In fine, spre final am devenit mai drastic. Vazand ca se tot apropiau, ma distantam. Ba ducandu-ma la alte familii, ba intrand in bucatarie, unde nu aveau acces. A fost pentru prima oara cand m-am lovit de acest obstacol, insa ma bucur, ca am reusit sa-l rezolv fara nici o jignire. M-am jucat cu baietii de-a batausii, ei incercand intr-una sa dea la bile. Vina este a mea, deoarece n-am precizat ca nu jucam biliard. Catorva le-am aratat poze si videouri din care invat, m-au urmarit cu mare atentie. Am fost rugat sa scriu in caietelele cu amintiri... aaa si sa desenez, insa am ramas la formulari. La un moment dat m-am trezit uitandu-ma cu vreo 20-30 de copii la un serial, eu pedagogul... (ceva cu jurnalul vampirilor), insa dupa vreo trei episoade am fost nevoit sa inchid laptopul, pentru ca nu se mai controlau. Strigau unii la altii: "dute mai la stanga", "taci tu", "nu mai vad nimic de tine". Asaca i-am dispersat. Cel mai bun feeling l-am avut cand vreunul a venit la mine si m-a imbratisat de parca in momentul acela as fi fost totul pentru el.
In weekendul acesta parca am primit o doza de adrenalina, de liniste launtrica...a fost super. Abia astept sa ma intorc...este o senzatie inexplicabila...este ceva ce trebuie experimentat.

x-faktor...inglis

Csak nekem tunik, hogy az X-FAKTOR tehetsegkutato versenyben, a jelentkezoknek nehezukre esik az angol enekeket angolul enekelni?

Lehet hogy en vagyok tul perfekcionista, de az a velemenyem, hogy attol fuggetlenul, hogy valakinek nem az angol az anya/apanyelve, ha kiall a szinpadra es enekel egy angol dalt, akkor azt angolul enekelje. Nem vagyok nagy enekes, vagy szinesz, de rendesen iritalja a fulemet amikor hallok "the" helyett egy "dö"-t vagy akarmilyen mas elmagyarositott angol szot. Az x-faktorban gyakran hallom az ilyesmiket. Lehet hogy a hataron tul, az anyaotthonban, a magyarsag feszkeben ez nem feltuno, mert altalaban ugy beszelik...ezzel magyarazom azt is, hogy a mentorok nem emelik ki ezt hibakent, de emberek, szar robbiewilliams vagy akarmilyen mas hires eloadonak az eneket magyarul hallgatni. Ez nem megasztar, hogy pontozzuk a bikicsunajokat. Sztarokat faragnak, nem? Akkor enekeljenek csillagokhoz meltoan. Ezert kellene tartsanak kulon "angolorat", hogy tanuljak meg angolul enekelni. Ha valamelyiknek nincs nyelverzeke, akkor meg enekeljen magyar szamokat. Igy csak lepontozzak a sajat teljesitmenyuket, legyen barmilyen jo a hangjuk vagy szinpadi mozgasuk. 

En igy latom...nem kell egyeterteni velem. 

no one

This post was almost ready since last month, but tonight i realised, that this is how it should be... this is how I felt in that moment. It's the original song + I've added some new words...


No one knows what it's like
To be the bad man,
To be the sad man
Behind green eyes.
And no one knows
What it's like to be hated,
To be fated to telling only lies.
No one knows what it's like 
To be the nerd guy, 
To be the childlike, 
Who crawl around.
And no one knows
What it's like to be cretin, 
To be fated to listening only lies.
But my dreams they aren't as empty
As my conscience seems to be
I have hours, only lonely
My love is vengeance
That's never free 
No one knows what its like
To feel these feelings
Like i do, and I blame you!
No one bites back as hard
On their anger.
None of my pain and woe
Can show through!

Edge

Spre finele saptamanii, am avut o perioada plina de peripetii...cele neplacute dominand. Totul a inceput cu "subconstientul constient" de faptul ca se apropie primul partial, la care nu am invatat...hmmm...din rasputeri. Nooo, nu m-am sinchisit/omorat/rupt/etc lecturand. Se apropia cu pasi repeji osteologia... ca la un concurs de atletism, unde tu cu chicioarele scurte, dar pasi repeji, esti intrecut de o matahala cu picioare-cat-tine, oricat ar fi dorinta ta de apriga de a castiga cursa. Am introdus in mine stiinta zi si noapte, mai mult pe cale nocturna. Intre timp soarta mi-a dat un "job" de a face rost de cadou angelic... mmda. M-am gandit ore-n sir, am cutreierat muresul. Am gasit cateva optiuni, pe care le-am si trecut in "lista", si-mi faceam socotelile cand am aflat ca obiectele tintite au ajuns la destinatar insa expeditorii erau alte persoane. In clipa aceea am simtit o atrofie a muschilor gambo-femurali...deodata "taiat cablu". Vroiam sa simt cum trece fulgerul de la parietal pan' la haluce... Examenul a mers bine...oasele le aveam in degetu' mic...la craniu aveam unele temeri, insa eram pozitiv. Am luat pe primele intrebari un zece, iar pe capatai un opt. Sincer putea sa-mi dea o nota mai mare, insa nemultumitului i se ia darul, nu? In fine, la urma-urmei am trecut...sun TAREEE!!! Mda... Asaaa, darul. M-am gandit toata noaptea si aproape toata vinerea. Intre timp am venit la bunica, in Cristur si centrala termica nu era functionala...joi seara eram inghetila/ gerila/degerila. Spre vineri seara s-a remediat problema (contravaloarea 770 de lei), instalatorul schimband placa electrica...asa se numeste, nu? Ce mai conteaza...caldura n-are pret...Ba da, si mai ce pret... Seara am putut sa fac un dus si sa ma linistesc, deoarece darul (cam slabut, si lipsit de idei...) l-am cumparat, centrala am rezolvat-o. Restul tine de weekend, deeeci imi inchei jurnalul intim pe care un glob intreg are sansa sa-l citeasca.

Asadar jurnalule care esti, noapte buna iti doresti, da' cu cititorii astia toti, numa' de dormit nu poti. Hahaha, Calinescu ar spune ca sunt un poet penibil....daaaar rimeaza! Noapte buna, si o piesa ce-mi aminteste de persoanele care-mi lipsesc: Pink Floyd - Wish you were here.

Surrounded by angels...

...weekendul care tocmai trecuse, a fost una dintre cele mai bune din toata viata mea...poate ca nu cea mai tare, dar m-am simtit extraordinar de bine...de mult n-am avut parte de atatea "chestii" bune intr-un interval atat de scurt.
Totul a inceput cu sosirea mea in Klausenburg. M-am dus acasa cu autobuzul, fara sa am asupra mea abonament/bilet, si am mancaaaat....muuuult. Plecatul acasa nu puteam sa-l infaptuiesc daca nu m-ar fi ajutat prietenul meu, asadar mersi inca odata;). Dupa sosire, am avut parte de intalniri angelice. Prima chiar vineri. Pentru un scurt timp, am fost nevoit sa duc lipsa de acele momente inaltatoare, insa am fost la singurele rude din Cluj, am stat de vorba ore-n sir, urmand sa ies cu cativa dintre pretini la o bere...doua... in fine. Ruptura s-a "vindecat" si m-am reintalnit cu acel inger... Despre aceasta fiinta? Hmmm....pe scurt, ma simt mult mai linistit...simt ca sunt eu insumi... am incredere de sine, intr-un fel sunt fericit...mi-a pregatit cina, o fapta pe care nu o poate numi un hobby, dar a facut-o...pentru mine sau pentru ca-i era foame, nu conteaza. Folositiva de imginatie: eu before- un isteric, un diabolic, nu chiar raul absolut, insa peaproape; eu after- o persoana echilibrata, mai constiincioasa, mai sigura... Cam atat despre persoana aceasta. Duminica...hmm...o zi de neuitat. Dupa ce am avut de rezolvat niste probleme de familie, am fost la o cafea cu 2 fosti colegi de clasa.
Seara am fost sa-mi vizitez fratii, pe Ionut si Gabriel. Ne-am jucat pe consola wii, am castigat, am si pierdut cateodata, chiar daca nu ma lasam batut. La bowling am luat o bataie rusinoasa...mersi Ara, ca mai readus la realitate:D. Dupa lumea virtuala am trecut la cea reala, si de la simpla concurenta la razboi. Ne-am jucat de-a arcasii. Trageam unii in altii...normal ca nu aveau sageti feroase, erau genul care se lipesc de geam...stiti care. La sfarsit s-au dus sa faca baie, dupa care ne-am jucat de-a bombardatul de nave, dupa care m-am dus acasa. M-am simtit atat de bine alaturi de ei...n-am cuvinte ca sa pot exprima acel feeling. Mi-as dori sa fiu cu ei zi-de-zi. Imi amintesc de perioada cand eu eram de varsta lor, ma vad pe mine...sunt fratii mei!